Peisajul anticorupție din România a suferit o transformare dramatică în urma demiterii controversate a Laurei Codruța Kövesi de la DNA în iulie 2018. Ceea ce a urmat a fost o perioadă de criză instituțională, război politic și recuperare graduală care a reformat fundamental lupta țării împotriva corupției. Perioada 2018-2025 reprezintă atât cea mai mare amenințare la adresa instituțiilor anticorupție din România, cât și dovada rezilienței lor finale sub presiune susținută.

Demiterea a marcat începutul unei campanii sistematice a guvernului Partidului Social Democrat (PSD) de slăbire a independenței judiciare, declanșând cele mai mari proteste din 1989 și o intervenție UE fără precedent. Deși daunele instituționale au fost severe, inversarea eventuală a politicilor dăunătoare și încheierea formală a monitorizării speciale UE în 2022 au demonstrat puterea controalelor și echilibrelor democratice când sunt susținute de mobilizarea societății civile și presiunea internațională.

Criza constituțională care a frânt elanul DNA

Circumstanțele din jurul demiterii lui Kövesi în iulie 2018 au dezvăluit fragilitatea independenței procurorilor când se confruntă cu interferența politică determinată. Ministrul Justiției Tudorel Toader a inițiat procedurile în februarie 2018 cu o evaluare devastatoare în 20 de categorii care o acuza pe Kövesi de comportament autoritar, acorduri ilegale cu serviciile de informații și încălcări ale Curții Constituționale. În ciuda opiniei negative a Consiliului Superior al Magistraturii care respingea demiterea ca nefondată, Curtea Constituțională l-a forțat în final pe președintele Iohannis să semneze decretul de demitere.

Criza succesiunii care a urmat a expus agenda de politizare a guvernului. Nominalizarea de către Toader a Adinei Florea, o procuroare din Constanța cu legături familiale PSD, a fost respinsă în mod repetat de președintele Iohannis din cauza preocupărilor legate de legăturile cu informațiile din epoca comunistă și potențialele conflicte de interese. Aceasta a creat un vid de conducere care a durat luni de zile, timp în care activitățile DNA „s-au contractat la doar câteva dosare minore” cu doar trei cazuri noi deschise în septembrie 2018.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat dreptate lui Kövesi în mai 2020, hotărând în unanimitate că România i-a încălcat drepturile la proces echitabil și libertatea de exprimare. Curtea a stabilit că demiterea „a înfrânt însuși scopul menținerii independenței judiciare” și că Kövesi a fost penalizată pentru criticile legitime ale reformelor judiciare. Această condamnare internațională a stabilit precedente importante pentru protejarea independenței procurorilor în toată Europa.

Degradarea instituțională și drumul lung către recuperare

Capacitatea instituțională a DNA a suferit lovituri devastatoare în perioada 2018-2019 prin combinația de restricții legislative, instabilitate de conducere și constrângeri de resurse. Guvernul PSD a înguștat sistematic sfera de jurisdicție a DNA, eliminând competența asupra cazurilor de corupție locală care implică primari, agenți de poliție și notari. Crearea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a eliminat capacitatea istorică a DNA de a investiga magistrați, o putere crucială pentru combaterea corupției la nivel înalt.

Nivelurile de personal au scăzut dramatic pe măsură ce procurorii cu experiență au plecat sub presiunea politică. Numărul procurorilor DNA a scăzut de la 158 în 2018 la deficite semnificative, cu doar 146 din 195 de poziții ocupate până în 2023. Birourile regionale s-au prăbușit complet – Constanța a experimentat demisii în masă în 2024, cu cinci din șapte procurori demisionând, lăsând biroul abia funcțional.

Tranzițiile de conducere au destabiizat și mai mult instituția. Crin Bologa, numit în 2020, a părăsit funcția în 2023 după ce i-a fost refuzată renumirea, invocând frustrarea față de interferența politică. Actualul procuror-șef Marius Voineag, numit în martie 2023, se confruntă cu conflicte interne grave și acuzații de obstrucționare a investigațiilor din cauza conexiunilor personale, evidențiind provocările continue ale integrității instituționale.

Colapsul performanțelor și stabilizarea graduală

Dovezile statistice ale declinului DNA sunt dure și cuantificabile. Sub conducerea lui Kövesi (2013-2018), DNA a pus sub acuzare peste 4.700 de inculpați cu o rată de condamnare de 90,25%, trimiițând în judecată 1.000+ persoane anual la performanța maximă. Agenția a condamnat aproape 1.500 de inculpați prin decizii finale ale instanțelor, inclusiv 23 de miniștri, 68 de parlamentari și zeci de primari.

Performanța post-2018 arată deteriorare dramatică. Rata de condamnare a scăzut la niveluri îngrijorătoare, cu o rată de achitare din 2023 de 26,88% indicând eficacitate redusă. Reducerea volumului de cazuri a fost catastrofală – de la gestionarea a peste 6.000 de cazuri cu 120 de procurori în 2015 la activitate minimă în perioada de criză. Hotărârile Curții Constituționale privind prescripția între 2018-2022 au cauzat clasarea a sute de cazuri, creând ceea ce Curtea de Justiție a UE a numit un „risc sistemic de impunitate.”

Ultimii ani arată semne de recuperare în anumite domenii. Recuperarea activelor s-a îmbunătățit dramatic în 2023 cu 123,16 milioane RON recuperate, reprezentând o creștere de 458% față de 2022. Cu toate acestea, capacitatea generală de urmărire penală și impactul public rămân reduse semnificativ față de perioada de vârf 2013-2018.

Războiul politic și triumful societății civile

Asaltul guvernului PSD asupra instituțiilor anticorupție a declanșat rezistență publică fără precedent. Protestele din 2017 împotriva ordonanțelor de urgență care decriminalizau corupția au atras peste 500.000 de participanți la nivel național – cele mai mari demonstrații din revoluția din 1989. Mobilizarea susținută a societății civile, inclusiv reprimarea violentă a protestelor diasporei din 10 august 2018, a creat costuri politice care s-au dovedit în cele din urmă insustenabile pentru guvern.

Dimensiunea internațională a fost la fel de crucială. Comisia Europeană a emis critici severe prin rapoartele Mecanismului de Cooperare și Verificare, notând „revenirea de la progresele făcute în anii precedenți” și adăugând opt recomandări suplimentare față de cele douăsprezece inițiale. Statele Unite au impus sancțiuni liderului PSD Liviu Dragnea, în timp ce multiple instituții UE au susținut numirea eventuală a lui Kövesi ca primul Procuror-șef European.

Valul politic s-a întors decisiv cu încarcearea lui Dragnea în mai 2019 și căderea guvernului PSD printr-o moțiune de cenzură. Guvernul liberal ulterior sub Ludovic Orban a început inversarea sistematică a reformelor judiciare, ducând la îmbunătățirea relațiilor cu UE și în cele din urmă încheierea formală a Mecanismului de Cooperare și Verificare în septembrie 2022.

Provocările actuale și reziliența instituțională

Peisajul anticorupție din România în 2024-2025 prezintă o imagine complexă de recuperare formală alături de provocări structurale persistente. Închiderea monitorizării speciale UE reprezintă recunoașterea oficială că România și-a îndeplinit angajamentele de aderare, dar probleme semnificative rămân nerezolvate.

Actualul procuror-șef DNA Marius Voineag se confruntă cu acuzații grave de conflicte de interese din partea procurorilor interni, cu Inspecția Judiciară confirmând preocupările legate de angajarea surorii sale la Autoritatea de Supraveghere Financiară în timpul investigațiilor relevante. Acuzațiile procurorului intern Neculai Cârlescu de obstrucție și transferul său abrupt ulterior evidențiază întrebările continue despre independența conducerii.

Instituția a obținut o anumită stabilizare cu 170 din 195 de poziții de procuror ocupate (87% capacitate) și competențe sporite prin Legea 126/2024 care extinde jurisdicția la cazurile majore de evaziune fiscală. Cu toate acestea, clasamentul percepției corupției din România rămâne stagnant la locul 65 la nivel mondial cu un scor de 46/100, sub media UE și indicând scepticism public persistent.

Recunoașterea internațională și comparația regionala

Experiența României oferă lecții cruciale pentru eforturile anticorupție din Europa de Est. Clasamentul țării la Transparency International pe locul 65 (46 de puncte) reflectă provocările continue, dar se compară favorabil cu partenerii regionali precum Ungaria (locul 82, 41 de puncte) în timp ce rămâne în urma Poloniei (locul 53, 53 de puncte) și Republica Cehă.

Sfârșitul formal al monitorizării UE reprezintă o realizare semnificativă, România fiind acum supusă raportării standard a Statului de Drept alături de alte state membre. Cu toate acestea, declasarea din 2024 de la „democrație deficitară” la „regim hibrid” în Indicele Democrației reflectă preocupări mai largi despre regresul democratic care se extind dincolo de eforturile anticorupție.

Concluzie

Călătoria anticorupție a României din 2018-2025 demonstrează atât vulnerabilitatea instituțiilor judiciare la presiunea politică, cât și capacitatea lor remarcabilă de recuperare când sunt susținute de o societate civilă puternică și supraveghere internațională. Atacul sistematic asupra DNA în epoca PSD a reprezentat cea mai gravă amenințare la adresa democrației românești de la aderarea la UE, în timp ce supraviețuirea instituției și recuperarea ei graduală dovedesc puterea rezilienței democratice.

Lecția cheie a perioadei este că instituțiile anticorupție necesită multiple niveluri de protecție – cadre constituționale, vigilența societății civile, monitorizarea internațională și angajament politic susținut. În timp ce România a ieșit oficial din monitorizarea specială UE, conflictele interne continue de la DNA și percepțiile stagnante ale corupției indică faptul că vigilența rămâne esențială pentru a preveni regresul viitor. Experiența servește atât ca o poveste de avertizare, cât și ca un exemplu inspirant al capacității instituțiilor democratice de a supraviețui și în cele din urmă de a triumfa asupra interferenței politice sistematice.